Avocatul lui Dan Adamescu – fostul patron al Oțelului Galați – s-a aruncat anul trecut în fața metroului. Martorii aflați atunci la fața locului își amintesc că acesta a mai trăit câteva minute după ce a fost lovit de tren.
Una dintre cele mai misterioase sinucideri de anul trecut a fost cea a lui George Dumitru, care atunci era avocatul lui Dan Adamescu – un om de afaceri cu o activitate dubioasă la Oțelul Galați. Adamescu este anchetat pentru că ar fi dat mită unor procurori și, în plin proces, George Dumitru s-a arunca în fața metroului de la Universitate.
Într-un material realizat de colegii de la vice.com, martorii își aduc aminte că acesta a mai trăit câteva minute după ce a fost lovit. Chinurile prin care a trăit au fost groaznice: Raluca Popescu, studentă, le-a povestit celor de la vice.com acele momente: „La Romană (n.r. următoarea stație de metrou după Universitate) se auzea că încă trăiește. S-a anunțat sprin stație că e un caz de sinucidere și lumea urla că întârziere. Apoi, doi studenți au început și ei să pună paie pe foc, că de ce s-a găsit ăla la amiază să se arunce, că vor întârzia”, și-a adus aminte Raluca.
Miliardarul Dan Adamescu a preluat Oțelul în 2012, dar ceea ce avea să pară o lovitură pentru echipa de la malul Dunării s-a transformat într-un coșmar. Omul de afaceri a fost acuzat că a scos din conturile clubului mai multe milioane de euro, bani ce proveneau din bonusul pentru participarea în grupele Ligii Campionilor. În prezent, Oțelul Galați este în insolvență și a retrogradat la finalul sezonului trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER